Domeniul pariurilor și al jocurilor de noroc din România funcționează după principiul pe care fizicienii l-au denumit simplu „vasele comunicante”.

Locul celor plecați este luat imediat de alții, astfel încât nivelul saturației pe piață să fie tot timpul asigurat la cote maxime.

Falimentele înregistrate anul acesta în mediul virtual de Manhattan, Baumbet și de Sportingbet au fost umplute de către doi operatori noi, Viva Games SRL și VictoryBet.

Prima este o companie românească pe care am disecat-o într-un episod trecut, iar cea de-a doua are în plus și faimă, fiind un brand internațional. 

Ambele au primit, din partea ONJN, licență de funcționare de tip clasa I. Sunt, de altfel, singurii operatori care au primit licență online în 2024.

https://onjn.gov.ro/licentiati-clasa-i/

La Viva nu ne așteptam să inunde piața cu reclame agresive, așa cum procedează deja ceilalți operatori existenți în România.

Însă, în cazul VictoryBet, un nume mondial, surprinde intrarea tiptilă pe care și-au făcut-o, fără pic de zgomot.

Viva și-a început activitatea pe 1 mai, activând cu domeniile de intrnet vivabet.ro și luckyseven.ro, iar VictoriBet - de la 1 septembrie, cu domeniul victorybet.ro.

În timp ce românii au firma înregistrată pe strada Mântuleasa din București, V Venture Limited are „casa” în Malta, adresa tot pe strada Mântuleasa, părând să fie vorba despre același beneficiar.

victory.jpg
victory.jpg