Declarația făcută ieri de premierul Marcel Ciolacu („Păcănelele erau deschise pe tot teritoriul României, în timp ce bisericile și spitalele erau închise”) a înfuriat industria jocurilor de noroc.

Pe surse, în așteptarea joi a măsurilor fiscale impuse de Guvern în ordonanța care anunță măsurile fiscale, oamenii îi atrag atenția liderului PSD că lucrurile au stat diferit. Și sunt „fierți” pe Sorin Constantinescu, care și-a folosit interesul și a ieșit în prim-plan, provocând daune colaterale.

„Au fost închise păcănelele, după care au fost deschise cu restricții. Ciolacu se referă, poate, la o etapă în care accesul în biserici, unde era mai mare riscul de contaminare în pandemie, a fost mai restricționat decât la sălile de jocuri, unde aveam despărțitoare, aveam un număr de jucători și de mașini, cu un metru și jumătate între ele, cu niște reguli.

Deci, e posibil ca, într-o perioadă scurtă, să fi fost noi semi-deschiși, timp în care bisericile erau mai restricționate. E posibil. Dar, în mare parte, 90%, am fost și noi închiși sau am suferit restricții. Mai mult, am avut restricții de funcționare plătind taxe complet”.

Altceva îi supără teribil pe deținătorii de păcănele. Logica strâmbă a șefului de la Palatul Victoria, care, pe de o parte, vrea bani mai mulți la Buget, iar pe de alta amenință că scoate sălile de sloturi în afara localităților.

„Este atât de absurd”

„Dar, ce să mai răspuns unei persoane care, pe de o parte, vrea să semneze în Guvern soarta finală, decapitarea jocurilor de noroc, nu doar la online, ci și la cele tradiționale, cu milionul acela de euro taxă, dar, pe de altă parte, vrea să ne scoată din orașe?

Pe de o parte vrea bani mai mulți, de la cine nu știu, că nu mai are de unde colecta, dar tot el se duce în Parlament și spune că trebuie să ieșim din orașe, adică trebuie să ne oprim complet. Cum poți pune aceste două idei cap la cap la o singură persoană, una care are și Guvernul și are și în Parlament majoritate? Este atât de absurd, încât el vrea să facă și una, și alta”, atacă oamenii.

Un alt personaj pus la colț în acest scandal este Sorin Constantinescu, odinioară șeful unei asociații a cazinourilor, acum ieșit oarecum de pe piață, dar rămas influent. Omul de afaceri „s-a luat în gură” cu Ciolacu, iar celor din piață nu le-a picat bine.

„Totul are loc pe fondul unei excitări nervoase din partea Sorin Constantinescu care, dacă a venit cu argumente gen amanta lui Ciolacu și alte treburi, l-a întărâtat. Noi, pe căile noastre, încercam să venim cu argumente logice, de supraviețuire a elementului autohton, s-o lase mai jos cu milionul, să-l impună gradual, în funcție de numărul de aparate.

Dacă îl întărâți cu atac la persoană și te mai duci și la AUR și faci poze, s-a ajuns la asta. Nu știu ce a vrut să facă sau a vrut pentru propria popularitate, dar ne-a făcut rău, când l-a atacat sub forma asta. L-a atacat și l-a enervat pe Ciolacu”, spun vocile păcănelelor.