CNA a modificat Codul Audiovizual care, în noua lui formă, interzice vedetelor/persoane publice să apară în reclamele la jocurile de noroc pe TV, radio și online.

Se va discuta mult pe marginea interpretării de „vedetă” sau cea de „persoană publică”. Unele vedete vor considera că nu se încadrează și vor continua să facă reclamă, sfidând prevederea.

Legea nu stabilește statutul de persoană publică, interpretată ca fiind o formulare vagă.

O persoană publică este cea care are notorietate, care este apreciată de public. Este cazul vedetelor, celebrităților, artiștilor.

Dumitru Dragomir, fost șef al LPF, a avut o reacție explozivă în legătură cu decizia CNA, care l-ar fi obligat să piardă cei 100.000 de euro din contractul de publicitate cu casa de pariuri DON.

Așa cum a dezvăluit, fostul șef LPF câștigă 100.000 de euro pe an de pe urma contractului de publicitate pe care îl are cu DON, o casă de pariuri online recent lansată pe piața românească de profil.

„Corleone” face reclamă alături de Dan Petrescu, Adrian Mutu, precum și de impresarul Ioan Becali.

„Corleone” nesocotește interdicția 

Dragomir a dezvăluit faptul că noua lege impusă de CNA nu îl afectează cu nimic, deoarece este pensionar și nu are statutul de persoană publică. Și, în consecință, nu va renunța la înțelegere.

Eu nu sunt persoană publică, ci pensionar. Eu am dreptul să fac ce vreau, în țara asta, pentru că nu sunt persoană publică, am fost. Pe mine nu mă afectează cu nimic. Nu sunt nici salariat la Stat, nu sunt nici vreun actor, nu sunt în nicio funcție.

Sunt pensionar. Și Ilie Năstase e la fel, e pensionar. Dar el nu știe, eu sunt puțin mai documentat decât el.

Am consultat avocați. Pe noi această lege nu ne afectează. Dacă ești șomer, din ce trăiești?

Persoană publică ești atunci când ești și salariat. Sau, dacă ești fotbalist într-o echipă, atunci ești persoană publică, pentru că te aplaudă lumea. Pe noi, pensionarii, cine să ne mai aplaude?

Iar Mutu, pe perioada cât e șomer, părerea mea este că are tot dreptul să facă reclame.

Părerea mea este că această lege este o prostie, pentru că, din jocurile de noroc, trăiește jumătate din sportul românesc, plus taxele pe care le plătesc la stat”, a nuanțat Dumitru Dragomir pentru ProSport.

Conținutul website-ului playresponsibly.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate articolele de pe acest site sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe playresponsibly.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor playresponsibly.ro, vă rugăm să ne contactaţi.