Playresponsibly a intrat în posesia CV-ului pe care îl folosește Cristian-Gabriel Pascu, cel care ocupă de ieri, 1 aprilie, funcția de vicepreședinte la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.
Am spicuit câteva pasaje, cele mai însemnate, constatând faptul că legătura dintre noul funcționar public cu grad de subsecretar de stat cu domeniul jocurilor de noroc este nulă.
Născut pe 24.10.1974 (bine de știut, mai ales pentru subordonații obedienți), Cristi Pascu a fost administrator la Evolution Industries SRL, ținând gestiunea tuturor activităților companiei, în perioada 2018-2019.
Înainte, a lucrat ca și consultant de vânzări la Below The Line International SRL (2015-2017).
Dând timpul și mai în urmă, are și o activitate de prezentator la postul Euforia TV, în perioada 2009-2010. Perioada 2010-2018 l-a găsit administrator la DSD International Concept SRL (saloane de frumusețe).
Pascu a făcut consultanță, intervalul 2007-2010, la Dreamstime, un portal de artă și de fotografie.
Diplomă în coafură
Cristi Pascu, posesorul site-ului cristipascu.ro, are diplomă de licență la Facultatea de Drept Hyperion (2001-2006), iar înainte, între 1991 și 1993, și-a obținut diploma în coafură.
Asta după ce trecuse pe la Liceul Spiru Haret și prin Liceul Industrial Republica.
Limba engleză o înțelege, o scrie și o citește la nivel B2 și o vorbește de nivel B1.
Noul „vice” se descurcă și cu calculatorul. Mai precis, folosește Microsoft Office. Nu va veni la biroul de pe Calea Victoriei numărul 9 cu metroul, căci are permis de conducere categoria B.
Prezentarea conține abilități de lider: „Am condus echipe de peste 200 de oameni în cadrul companiilor pe care le administram”. În mod normal, hairstylismul predomină și îl definește, având „o lungă activitate în domeniu cu numeroase premii obținute”.
Pascu are și calități de antrenor: „Am organizat și derulat cursuri de hairstyle timp de peste 10 ani”.