Decizia de revocare a licenței atrage pentru operatorii de sloturi nu doar oprirea activității. Societatea lovită încasează și alte castane: i se va imputa și plata unor sume „din viitor”.
Este vorba despre taxele per aparat până la ultima lor zi de autorizare. Autorizarea de funcționare se acordă pentru fiecare aparat și are o durată de un an.
Firmele de sloturi dețin sute de aparate slot machine. Un aparat costă un operator suma de 2400 de lei (circa 500 de euro) pe lună, sub forma taxelor.
Pentru o firmă cu 600 de aparate, la o medie de 5 luni rămase până la încheirea autorizației pentru ultimul aparat, suma de plătit, dintr-un foc, este de 1.500.000 de euro.
În condițiile în care operatorii susțin că fac eforturi să achite la zi dările, ar fi puși să dea bani pentru mai multe luni. Așa că intervine, inevitabil, falimentul.
Dacă firma nu are bani, datoria se transferă și urmărește CNP-ul administatorului și/sau al asociaților.
De aceea, de multe ori, administrator la o companie este o persoană a străzii, de multe ori, ca statul să nu aibă ce să recupereze.
ANAF depune decizie de impunere și pune sechestru asigurator pe aparate, care sunt vândute apoi la licitație.
Astfel, revocarea licenței, urmată de înființarea unei alte firmei pentru a continua afacerea, este de evitat, dacă nu vrei să închizi cu totul activitatea de operator în zona jocurilor de noroc.