În timp ce Gabriel Gheorghe se plângea că, din punct de vedere al numărului de angajați și al informatizării, ONJN este la nivelul anului în care s-a înființat (2013), organigrama instituției tocmai se îmbogățea cu o poziție, cea de director de cabinet al președintelui.

Muratea este relativ nouă, iar postul i-a revenit fericitului Cristian Eugen Radu.

Directorul de cabinet a fost strecurat în conducere sub președintele Gheorghe-Gabriel Gheorghe și sub secretarul general Teodor-Narcis Godeanu.

Despre nou-venit nu se știu prea multe, dar măcar i-au fost trasate sarcinile de serviciu pe care le are de îndeplinit.

Despre fișa postului a vorbit direct chiar șeful său. 

„L-am adus pentru Joc responsabil”, a comunicat liderul instituției. Trecutul lui Cristian Radu nu este public și nu se cunosc, deocamdată, prea multe.

Se știe doar ce-l recomandă: apropierea de președintele autorității.

Ca să se deprindă cu domeniul, respectivul și-a însoțit șeful la evenimentele recente, seminariile orgazanite de Playresponsibly și de Juridice. 

Nu vrea să le streseze pe fetele de la Joc Responsabil

Gheorghe susține că actualii angajați (sunt alocate 8-10 posturi) nu pot face față solicitărilor pe domeniul joc responsabil.

„Orice sarcină în plus crează disconfort pentru oricare angajat la stat”, a sunat explicația pentru lipsa programelor.

ONJN are departament special (Serviciu Promovare Joc Responsabil), aflat în subordinea Direcției Generale de Management.

Etajul va fi păstrat în organigramă și după reorganizarea aflată în derulare, așa că fetele care îl compun își pot vedea liniștite, mai departe, de zumba.

Operatorii se plâng că statul nu este în stare să folosească banii pe care îi colectează cu dărnicie de pe urma taxei pentru Joc Responsabil.

S-ar fi plătit până acum circa 50 de milioane de euro, dintre care 70% din sumă a mers către Buget, iar restul se află în conturile de la Trezorerie și nu poate fi folosită în alte scopuri, în afară de prevenție.

„Sunt proiecte în derulare. Am semnat protocoale cu asociațiile”, a punctat deunăzi șeful Oficiului.

ONJN deține și funcții socotite inutile. Are alocat un post de traducător, însă scaunul n-a fost niciodată ocupat întrucât nu s-a înscris nimeni la concurs.