Nu doar tombolele live sunt frecventate în online-ul românesc.
Alba-neagra, celebra înșelătorie care a invadat România la scurtă vreme după Revoluție, dar care își pierduse din aplomb în ultimii ani, a prins viață.
De această dată, apariția are loc în mediul virtual.
O scamatorie pusă la cale pe TikTok a intrat în posesia redacției și s-a făcut cu 4 obiecte, iar nu cu 3, cum este „jongleria” originală.
„Ce vrei tu să iei de la viața asta? 1,2, 3 sau 4? Spune tu, cu gura ta!”, îl întreabă „magicianul” pe un anume Cosmin, care a mizat 30 de lei că va întoarce obiectul marcat câștigător.
„Tăticule, n-ai luat nimic”, este concluzia maestrului de ceremonie.
Pentru cine s-a născut după anul 2000, jocul de alba-neagra necesită trei recipiente (pahare de plastic, cutii de chibrituri, capace, etc.) și o minge mică și moale sau trei obiecte identice pe o față, cu unul din ele marcat pe partea opusă.
Scopul jocul este de a ghici unde este mingea/cartea câștigătoare/semnul distinctiv, după ce operatorul amestecă paharele/cărțile în fața jucătorului.
Deși poate fi jucat pe aproape orice suprafață plată, deseori este jucat pe un covoraș sau pe o bucată de carton.
Cum funcționează păcăleala
Un operator (poziționat în locuri de vizitate/tranzitate de turiști, cum ar fi gări) începe jocul poziționând mingea sub un pahar și amestecând în mod rapid paharele între ele, după care acceptă pariuri de la spectatori.
Cine câștigă pariul, câștigă banii.
Chiar dacă jocul pare a avea o posibilitate de câștig înaltă (1 din 3 plus faptul că jucătorul știe unde e mingea și o urmărește când operatorul amestecă paharele), în mâinile unui operatorul abil în tehnica prestidigitației e practic imposibil să câștigi.
La prima vedere pare că mulți jucători pariază în același timp și că câștigurile sunt dese și consistente, dar aceștia sunt toți niște „complici” care ajută promovarea acestui „truc”.
Acești falși jucători au roluri multiple printre care cel de a „sta de șase” (schema este ilegală peste tot în lume), de bodyguard în caz că jucătorul devine „indisciplinat” sau de animator, pentru a momi ținta în a paria.
Roluri multiple pentru complici
Dacă niciun client nu vrea să joace, un complice va începe să joace, pentru a anima zona. În timpul acestei „demonstrații” (considerată ca fiind un joc ca oricare altul), operatorul amestecă paharele în așa fel încât mingea este vizibilă și ușor de urmărit încât se crede că jocul este foarte ușor de câștigat.
Complicele va „câștiga” bani foarte ușor sau va „pierde” bani, deși era evident unde era mingea. Sau va afirma că știe o tehnică specială și va „câștiga” sau ”pierde” mulți bani într-un mod penibil ș.a.m.d., pentru a atrage mușterii.
Odată ce jucătorul intră în mijlocul complicilor și ajunge în fața „magicianului”, banda îi înconjoară pentru a evita clientul să părăsească jocul prea rapid și pentru a bloca accesul altor persoane care ar putea întrerupe momentul.
E imposibil ca un client să câștige, indiferent dacă știe trucul sau nu, sau dacă „din greșeală” alege paharul corect. Printr-o prestidigitație foarte abilă, cel care conduce jocul va ascunde „proba”, fără ca ținta să își dea seama.
Oricare jucător suspectat că ar înțelege trucul sau vrea doar să urmărească jocul va fi imediat îndepărtat de complici.
Începuturile
„Scamatorul" de Hieronymus Bosch este un desen ilustrează un operator făcând jocul „ceștilor și bilelor”. Se spune că alba-neagra își are originile în acest truc.
Alba-neagra datează din Grecia Antică și poate fi văzută în picturi europene din Evul Mediu. O carte publicată în Anglia în 1670, „Hull Elections” de Richard Perry, menționează jocul alba-neagra.
În anii 1790, jocul era numit „thimblerig” de la „thimble”, în engleză degetar, pentru că acesta era jucat la început cu degetare pentru cusut.
Mai târziu au fost folosite coji de nuci (wallnut shells) și astăzi e numit „shell game” în engleză, adică „jocul cojilor”, deși sunt mai populare paharele de plastic sau capacele de sticlă.