Un bărbat din Singapore, în vârstă de 66 de ani, a mărturisit că a participat la jocuri de noroc online pe site-uri nelicențiate, câștigând echivalentul a aproximativ 1,08 milioane de dolari în 5 ani, în ciuda faptului că este „analfabet digital”.
Shunmugam Mogan a început activitățile ilegale la începutul anului 2015, după ce a obținut conturi pe site-uri de jocuri de noroc printr-un contact cunoscut doar sub numele de Samm, a informat portalul de știri din Singapore Today Online.
Între februarie 2015 și septembrie 2020, acesta a pariat pe meciurile de fotbal 4D, Toto și Singapore Pools, implicând cel puțin șapte parori și recrutând 20 de agenți pentru a colecta și plasa pariurile ilegale.
Deși nu a gestionat personal conturile online, alți membri ai familiei au acționat ca agenți în cadrul grupului infracțional organizat.
Legea prevede pedepse de până la 7 ani de închisoare
Dovezile strânse de anchetatori arată că în această perioadă, Shunmugam și agenții săi au încasat între 18.000 și 30.000 de dolari pe săptămână din pariuri, însumând cel puțin 1,08 milioane de dolari.
Persoana respectivă aflată în prezent pe cauțiune, a pledat vinovată de acuzațiile de operare a unui serviciu de jocuri de noroc la distanță, de a face parte dintr-un grup infracțional organizat și de a instrui pe alții să comită infracțiuni conexe.
Asta în timp ce o altă persoană, pentru implicarea sa, a fost condamnată la 31 de luni de închisoare și amendat cu 192.000 de dolari.
În Singapore, operarea unui serviciu de jocuri de noroc ilegal presupune atrage pedepse de până la 7 ani de închisoare sau o amendă între 20.000 și 500.000 USD.