Poliţiştii din Galaţi au făcut în noaptea de sâmbătă spre duminică o razie de amploare într-o zonă din oraş unde se juca barbut. 25 de bărbaţi au fost depistaţi şi amendaţi.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi de la Secţiile 1-5 şi de la Biroul Rutier, cu sprijinul luptătorilor SAS şi a jandarmilor, au descins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o locaţie situată pe Bulevardul George Coşbuc din oraş, unde se deţineau date cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi organizat şi participat la jocuri de noroc, altele decât cele autorizate potrivit legii.

Au fost depistaţi 25 de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 60 de ani, cărora le-au fost efectuate controale corporale.

În timpul intervenţiei, au fost verificate şi 14 autovehicule care se aflau în apropierea locaţiei, iar în urma acestor activităţi au fost găsite patru cuţite de diferite dimensiuni. Acestea au fost ridicate în vederea confiscării.

De asemenea, asupra participanţilor la activităţile ilegale au fost găsite şi ridicate sumele de bani aflate în posesia acestora, în valoare totală de 9000 de euro şi 21.313 de lei.

După identificare, persoanele au fost duse la sediul IPJ Galaţi, pentru verificări suplimentare şi pentru implementarea în bazele de date ale Poliţiei Române.

Totodată, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă faţă de toţi participanţii, valoarea totală a acestora fiind de 37.500 de lei.

Cum se joacă barbut, jocul de noroc care i-a adus moartea interlopului Emi Pian

Barbutul este un joc de noroc cu zaruri practicat între doi sau mai mulți jucători. Acest joc era întâlnit adesea și în perioada comunistă, deși era interzisă practicarea jocurilor de noroc în afara locurilor special amenajate și legalizate. Pentru a juca barbut nu ai nevoie de un echipament sofisticat.

Barbutul este un joc de noroc cu zaruri în care jucătorii fac pariuri pe punctajul total a două zaruri rostogolite.

Jocul barbut este unul dintre cele mai vechi jocuri de noroc. Barbutul a devenit popular chiar și printre soldații celui de-al Doilea Război Mondial, care de multe ori îl jucau folosind o patură de armată ca suprafață de joc.

Este cunoscut faptul că numeroși lideri din lumea interlopă sunt pasionați de acest joc de noroc. Unii chiar foloseau aparatură electronică pentru a câștiga aceste jocuri.

Emi Pian juca sume colosale la barbut

Mizele puse la bătaie ajungeau la zeci de mii de euro. Emi Pian, liderul grupării Duduianu din Capitală, ucis de un rival, juca sume uriașe la barbut. Chiar acest joc de noroc i-a adus sfârșitul.

Emi Pian a murit după ce fiul lui Napy, un alt interlop bucureștean, l-a înjunghiat. Scandalul a pornit de la un joc de barbut.

Regulile jocului de zaruri

Atunci când un jucător aruncă zarurile, există 36 de combinații posibile luând fiecare zar în parte, iar totalul valorilor este între 2 și 12. Cu toate acestea, fiecare total nu are o șansă egală să apară, având în vedere combinațiile.

În runda de început a jocului de zaruri, jucătorul care pariază are doar două opțiuni. Opțiunea de Pass Line prevede că jucătorul a pariat pe faptul că cel ce aruncă zarurile va obține 7 sau 11 în prima aruncare. În caz că pariul este câștigător, se câștigă aceeași sumă pariată. Dacă iese 2, 3 sau 12, pariul este pierdut.

A doua opțiune se numește Don’t Pass Line, iar prin aceasta se pariază pe faptul că jucătorul care aruncă va obține un total de 2 sau 3. Dacă totalul este 7 sau 11 se pierde pariul, iar dacă totalul este 12, va fi egalitate. Orice alt total va duce spre o runda următoare, care pornește de la acel număr, iar regulile devin ceva mai complicate.

Totalul nou va deveni foarte important mai departe, din moment ce jucătorul va încerca să dea din nou același numar, pentru a continua să joace. Dacă totalul este 7 la noua aruncare, jucătorul pierde și va veni rândul unui alt jucator să dea cu zarurile. În acest moment, se vor considera aceleași reguli ca în precedenta rundă de pariuri.

Citește și:

Gelu Duminică, despre sistemul mafiot dezvoltat în anii 90: cum se derulau jocurile ilegale, pe mărci germane, la Galați (II)