Nick Vertucci, coproprietar al Hustler Live Casino, a declarat în fluxul live de luni că Jimmy Butler nu va mai fi binevenit la masa de joc pentru comportament nepoliticos.

Star în NBA, intrat o vreme în atenția media și pentru relația cu cântăreața columbiană Shakira, Jimmy Butler nu va mai fi binevenit la mesele cu mize mari de la cazinoul live Hustler.

Coproprietarul Nick Vertucci a fost cel care a comunicat acest lucru în timpul transmisiunii live de luni din cauza comportamentului nepoliticos pe care l-a manifestat la prima și ultima sa apariție la celebrul program de televiziune.

Jimmy Butler, care n-a făcut parte din lotul SUA la Olimpiada de la Paris, a stat la mesele verzi pe 22 iunie, la unul dintre cele mai de succes streamuri din istoria pokerului la TV.

La mese au fost și alte personaje cunoscute, precum Dan Bilzerian, legenda de streaming Twitch Ninja, boxerul Ryan Garcia și favoritul fanilor HCL, Alan Keating.

Acesta din urmă a pierdut mult în timpul difuzării, în timp ce Butler a câștigat 122.000 de dolari în prima și singura sa apariție.

Ceea ce însă nu i-a plăcut lui Vertucci, care a fost jignit de comportamentul jucătorului de la Miami Heat.

De altfel, deși au trecut mai bine de două luni de la eveniment, acesta din urmă nu a omis să-l denunțe pentru comportamentul său considerat incorect. 

Iată ce a declarat pentru Pokernews: „În primul rând, a venit aici și a așteptat o oră și jumătate ca Neymar să vină. Era supărat și nu voia să joace decât dacă era și brazilianul aici. Stătea pe scaun și nu se juca”.

Au urmat mai multe scene scandaloase cu Butler în prim plan. Vertucci a încercat să-l calmeze, dar Butler i-a cerut pe un ton ofuscat să ia mâna de pe el.

Concluzia lui Vertucci a fost clară: „Nu mă interesează câți telespectatori aduce, nu-l vreau înapoi. A fost nepoliticos cu crupieri, a fost nepoliticos cu ceilalți jucători și cu personalul".

Sfârșitul jocurilor, așadar, pentru Jimmy Butler, care probabil nu va mai fi văzut niciodată la mesele cu mize mari ale cazinoului live Hustler.