Fortuna Group este o investiție a fondului ceh Penta Investnent, care a intrat pe piața românească în urmă cu aproape 7 ani. Deh, și cei de la Penta au venit pe cai mari în România, investind în cele mai profitabile afaceri ale momentului, pariuri și farmacii, se pare că au făcut cel puțin un măgar din ditamai armăsarii. Dacă despre investiția în farmaciile Dr. MAX nu deținem informații, avem în compensare multe despre FEG. Sau mai bine zis tentativa de investiție, din gambling, cu prea multe probleme.
Dacă în primul articol am prezentat țepele luate odată cu achiziționarea Publicbet și Casa Pariurilor, cât și caruselul top managementului prin birourile companiei, astăzi vă vom dezvălui relația cu personalul mid-level.
FEG deține patru platforme de gambling, două pentru locațiile terestre și două pentru online. Brandurile cu care se prezintă pe piață cele patru platforme sunt: Casa Pariurilor și Fortuna.
Dacă până aici totul este logic, mai departe fiecare înțelege cum poate sau cum vrea.
Așadar, FEG-ul deține două recorduri greu de atins pe piața internă de gambling: cele mai multe demiteri și cele mai multe demisii. Fluxul de personal pe tot grupul a fost ceva incredibil. Odată cu fuziunea celor două entități Casa Pariurilor și Fortuna, conducerea de la Praga ia o decizie care se pare ca a fost cel puțin nefastă, dacă nu cumva fatală.
Praghezii decid să-l pună administrator pe grupul din România pe HR-ul venit odată cu și de la Casa Pariurilor.
Prima misiune, demiterea a 60% din personalul celor două entități. Și, pentru a evita un blocaj operațional, noul HR și administrator aplica metoda divorțului prin acordul părților. Adică, oamenilor li se ofereau diferite compensări materiale, cu condiția să nu facă balamuc la despărțire.
Bineînțeles că au fost și vreo câteva excepții care au refuzat prosteala și au ales calea instanței, dar majoritatea a plecat cu coada-ntre picioare și cu cățiva firfirei în cont. Iar cum prostia și lăcomia se plătesc, a venit și reversul medaliei. Cei cu care visa HR-ul administrator să facă o lume nouă, adică cei aleși să rămână, au plecat în masă către concurență.
Fortuna, înaintea acestei migrații în masă, a investit destui bani pentru specializarea lor, doar nu putea să transfere la concurență oameni nepregătiți. Spre exemplu, doar spre Superbet (concurentul direct) au plecat peste 40 de persoane, de la toate toate nivelurile profesionale.
Poreclele lui Costin Manolache
Așa că FEG România, când a tras linie, s-a trezit fără personal de specialitate, atât operațional, cât și managerial. În schimb, s-a procopsit cu o persoană cu cumul de funcții: HR și administrator, iar singurul lucru notabil al subalternilor rămași rămân cele două porecle cu care îl alintau: Nazistul sau Călăul din Balcani.
„Nazistul” pentru că era în stare să țină subalternii ore în șir la discuții tip interogatoriu, de se mirau la final că au scăpat fără scobitori sub unghii. Porecla de „Călăul din Balcani” și-a câștigat-o prin modul cum „executa” angajații de la Casa Pariurilor, cu zâmbetul pe buze, dar și prin prisma angajatorului croat, ex-proprietarul Casei. Pentru conformitate și pentru toți cei care ne-au rugat să scriem aceste rânduri, vom dezvălui că omul care stă în spatele celor două porecle se numește Costin Manolache.
Acest Costi Manolache a reușit să aducă FEG cu un picior în groapă și să primească bezele de la concurență. Fortuna a plătit din greu exagerările și aberațiile acestui domn. Mulți dintre angajați, deranjați de deciziile abuzive ale noului management, au apelat la instanță să-și caute dreptatea. Cauzele cu care se ajungea la tribunal erau dintre cele mai diverse, dar aveau de cele mai multe ori un factor comun: administratorul Costin Manolache. Se pare ca tot de la instanță i s-a tras demiterea. O angajată și-a luat pentru reprezentare o celebră casă de avocatură și a avut câștig de cauză în instanță.
Ghinionul lui Costi Manolache a fost că simultan cu hotărârea instanței, la Praga este instalat un nou CEO, un irlandez venit cu celebrul simț al umorului de la Paddy Power, dar și un profesionist.
Așa se explică faptul că nimeni din FEG nu a fost surprins când Costi Manolache și-a anunțat divorțul din dragoste și cu demisia la rugămintea conducerii. Ca fapt divers, la câteva zile a plecat și Carlo Dimaio, CEO-ul din România. Acesta din urma , doar din incompetență, lucru pe care-l resimt destui subalterni.
În episodul 3 vom vorbi de cele mai vizibile derapaje făcute de FEG, din incompetența sau intenția angajaților.