Un angajat din China a aflat că a câștigat în jur de 820.000 de dolari, la loterie, în timpul unei petreceri organizate de firma la care lucra. Șefii i-au cerut ca banii să fie împărțiți alături de colegii săi.

Acesta a câștigat la loterie peste șase milioane de yuani, aproximativ 820.000 de dolari, după ce, în timpul unei petreceri care a fost organizată de compania la care lucra, șefii săi au cumpărat peste 500 de bilete, împărțind câte unul fiecărui angajat.

Întâmplarea a avut loc pe data de 2 martie 2019, biletele fiind cumpărate de către o companie din Ningbo, provincia Zhejiang, din sud-estul Chinei. Povestea s-a viralizat, din nou, pe rețelele sociale chineze, odată cu apropierea Festivalului Primăverii, perioadă în care companiile chineze organizează evenimente, unele oferind bilete la loterie pentru angajați, relatează South China Morning Post.

Unul dintre bilete a fost câștigător, provocând furori în rândul angajaților.

Mulți dintre ei și-au arătat entuziasmul la rețelele sociale, astfel că toată povestea a devenit cunoscută. „Vino să lucrezi în compania noastră, câștigurile la loterie de 6 milioane de dolari sunt un bonus!”, a glumit o persoană. „La petrecerea noastră anuală s-au împărțit bilete de loterie și cineva a câștigat jackpotul!”, a scris o altă persoană pe o rețea socială.

Situația s-a transformat, însă, în mod neașteptat, atunci când șefii companiei au aflat de câștig. Aceștia au cerut angajatului să înapoieze biletul, explicând că premiul ar trebui să fie împărțit între toți cei care au participat la petrecere.

Când angajatul a refuzat să se conformeze, s-a declanșat o dispută care a trebuit soluționată la secția de poliție.

Poliția din districtul Yinzhou din Ningbo a confirmat că a intervenit în caz: „A fost o dispută civilă și am sfătuit părțile să o rezolve pe căi legale”.

Nu se știe dacă disputa a ajuns în instanță. Tang Caizong, un avocat de la Ningbo Justice Bureau, a spus că acțiunea companiei a constituit un contract de bonusuri, iar odată ce biletele au fost distribuite angajaților, drepturile asupra acestor bilete au fost transferate celor care le-au primit.

„Prin urmare, cererea companiei de a revendica biletul și de a împărți premiul între toți participanții nu are un temei legal”, a declarat avocatul.

Cum era de așteptat, toată povestea a stârnit acum un val de indignare în mediul online. Oamenii sunt fericiți că angajatul în cauză a rămas cu banii și spun că firma ar merita să falimenteze din cauza felului în care își tratează angajații.