Lipsa unor membri din Comitetul de Supraveghere, care a dus la imposibilitatea întrunirii organismului suprem al ONJN, a creat o situație specific românească.
Există multe autorizații și licențe ale operatorilor care au expirat, iar legea spune că operatorii nu pot activa fără acestea, în caz contrar fiind în afara legii și riscând suspendarea activității. Nu toți au tras obloanele, preferând să funcționeze la risc, invocând o ordonanță de urgență salvatoare.
Comitetul, care se reunește mâine - 7 noiembrie, are de rezolvat situația în care unii organizatori de jocuri de noroc au tras obloanele pentru o vreme, dar alții merg mai departe bine mersi. Iar cu cei care au închis, nefiind culpa lor, vor da Comitetul în judecă, caz în care Statul devine bun de plată.
„Când se întrunește Comitetul, are voie să aprobe autorizații sau licențe începând cu data de 1 ale lunii următoare, deci vor fi valabile de la 1 decembrie. Dacă le dă retroactiv, Comitetul încălcă legea și va răspunde în fața Curții de Conturi. Aici, ori cad rău organizatorii, ori cade Comitetul”, spune un insider din piață.
Sunt și voci care susțin că există, totuși, o portiță legală, exprimată de Odetta Nestor, fosta conducătoare a Oficiului. „Se poate continua activ pe OUG 27. Este o ordonanță care permite prelungirea tacită, dacă instituția nu răspunde”.
Și toate se întâmplă doar din pricina faptului că premierul Marcel Ciolacu a întârziat numirea unor persoane în Comitet. Fiind incomplet, organismul care aprobă sau revocă licențe și autorizații nu s-a întrunit de mai multă vreme, neputând activa. Ghinion pentru cei cărora le-au expirat documentele și nu și le-au putut prelungi.
Inspectorii le pot călca oricând pragul
Iată situația, explicată pe îndelete. „Cei care au trebuit să își ia licența la comisie, ca să se reautorizeze, foarte mulți dintre ei nu au închis și funcționează acum ilegal, la negru. Dacă cumva îi prinde cineva, li se revocă licența pentru 5 ani. E un fapt clar, fără echivoc. Sunt mulți dintre cei care nu și-au reînnoit autorizația la comisie, dar care funcționează și asta rămâne în acte, se vede. Riscă precum Bet365.
Dacă peste un an sau doi va exista un control, ori îi șantajează inspectorii ăia care controlează și își iau șpagă, ori le revocă licența pe 5 ani, pentru că operatorii nu au niciun fel de portiță legală să funcționeze în perioada asta, nu-i protejează absolut nimic, nicio lege, deși nu e vina lor că nu au actele în regulă.
O grămadă de juriști, specialiști în domeniu, nu urechiști au spus clar acest lucru. Organizatorul care stă o lună închis până se întrunește Comitetul poate da în judecată Ministerul Finanțelor, pe Comitet, pe statul român sau pe oricine crede de cuviință și cere daune, dempnstrând cam cât au pierdut în luna respectivă sau cât prejudiciu i-a fost adus afacerii prin închidere”, declară o sursă pentru Playresponsibly.
Ce se pierde, mai mult decât încasările pe o lună
„Din punct de vedere legal, operatorul este în afara legii. Legea spune că, dacă un organizator desfășoară jocuri fără autorizații sau fără licență, sancțiunea este revocarea dreptului de funcționare pentru 5 ani, nici pe numele lui, nici pe firma lui, nici pe platformă.
Nu există termenul de a funcționa cu licența expirată. Licența se acordă pe 10 ani, autorizația este anuală. Dacă nu ți-ai reînnoit autorizația, nu poți activa. Nu contează a cui este vina.
Problema la jocuri de noroc nu e doar despre pierderile de o lună-două, tu pierzi și jucătorul, care se duce în altă parte. Deci, tu, operator, ai pierderi de 4-5 luni, până îl readuci înapoi pe client. Când închizi o firmă pentru o lună, tragi ulterior 6 luni sau un an, ca să revii. Fiecare client te costă sute de euro, ca să-l readuci pe site sau în sala ta de joc.
Operatorii care funcționează ilegal, și peste 3 luni, toate sumele obținute pe luna în care a funcționat în afara legii se confiscă. Banii se duc la Bugetul de Stat, până la reînnoirea autorizației.
Legea nu are porțite pentru treaba asta, repet. Singura acțiune legală, ca operator fără autorizație sau fără licență, este să închizi și să dai Comitetul în judecată, căci din vina lui nu ai putut reînnoi autorizația sau licența”, adaugă cei care știu legea în detali.
Iată o situație concretă. Cu licența de 10 ani activă (1.11.2021-31.10.2031), dar cu autorizația expirată la finalul lunii octombrie, un site de jocuri de noroc, Conticazino, a preferat să închidă. Oficial, portalul celor de la Get's Bet suportă mentenanță.
Totuși, în primele zile ale lunii noiembrie, site-ul era activ, deci funcționa în afara legii, și riscă în continuare, dacă primește un control, pentru că serverele arată cu precizie ziua și ora în care a devenit inactiv.