Funcția de șef al ONJN este imaginată de către profani ca o spatulă de argint care se află alături de un tort porționat în sute de felii. Președintele trebuie doar să mângâie sau să dojenească câte-un operator și hop o felie de tort în farfurie și un răvaș în buzunar.
Dar, lucrurile nu stau chiar așa. „Il Interimare” Pocora mărturisește cu lacrimi în ochi, ori de câte ori are ocazia, că transferul de la malul mării la București a fost cea mai mare greșeală a lui.
Asta se întâmplă când ai soacră cu serviciul la Cotroceni, ridici ștacheta, schimbi sacoul cu ăla bun și hop la Capitală. În schimb, când soarta și un gram de noroc te aruncă în fruntea instituției și uiți de greșeala transferului, devine normal ca să vrei să rămâi pe „foncție”.
Masonii, soacra, prietenii și colegii îl aduc ca pe urs la București
Domnul Pocora pare tipul de provincial care le-a făcut pe toate, în limitele orașului de reședință. Cum președintele interimar vine de la Constanța, are ștacheta limitelor destul de sus, dacă vorbim de cele bune, sau foarte jos - dacă discutăm de cele rele. În anii gri ai capitalismului de cumetrie nu s-a mișcat rău, dovadă ne este restaurantul „Zorile", aflat la marginea plajei de la Neversea, unde interimarul nostru este coproprietar.
Dar adevăratul examen de maturitate, domnul Pocora l-a dobândit în lojile masonice, care l-au aruncat în sinecurile ulterioare. Așa a ajuns „Il Interimare” să baleteze cu calitatea de funcționar public; implicit, acest lucru și niște buze reci l-au ajutat să ajungă șeful Serviciului Teritorial Sud-Est Constanța din ONJN.
În virtutea funcției și al naturalului de combinator, a reușit să se mufeze la țeava câtorva păcănele și la cașcavalul unor operatori de casă. Dar supra-evaluarea personală, îndemnul unor foști prieteni sau colegi și, nu în ultimul rând, voința soacrei îl conving pe domnul Pocora să părăsească locul unde-l culca delfinul și-l trezea albatrosul și să plece spre Capitală, cu gânduri de mărire și de înavuțire.
Simulează o dezicere de cuplul Ghiță-Petrescu și se aruncă în brațele doamnelor
Dar, cum spunea Cezar Petrescu în Calea Victoriei: „Nu contează câtă minte ai, contează unde te găsește norocul”, domnul Pocora se trezește, cum-necum, șeful instituției. Și, ca un vin bun, gustul puterii îți trezește toate instinctele, iar fandaxia-i gata, și „Il Interimare” mai vrea o dată, dar de data aceasta - plin.
Funcția se câștigă prin numire politică, nu cu vrăjeală de Piața Chiliei, pentru că la București nu e ca la Constanța! Aici, pe lângă un năvod de pește trebuie să și cânți la masă. Nu-i problemă, dl Pocora știe să cânte, a demonstrat ca delaționist pe la DNA, lucru asumat de către el ca rapsod și, dacă repertoriul este la liber, are chiar talent.
Știe să vorbească pe limba petenților și să facă cum îi cer sponsorii. Minte cu ușurință și știe să sară mișelește la gâtul competiției. Abordează în mod marginal orice fel de morală, așa că poate să muște cu detașare mâna care l-a hrănit sau să treacă cu ușurință peste discuții imorale.
Trădează când ți-e lumea mai dragă, dar îi urăște pe trădători. Recunoaște senin apartenența la o lojă masonică discutabilă, dar încearcă să urce pe scaunul de președinte cu ajutorul ei. Fără scrupule, se chinuie să deschidă tot felul de uși politice și se comportă iresponsabil în privința deciziilor luate la ONJN de dragul susținătorilor.
Dacă analizăm deciziile din ultimele două săptămâni, vedem multă precipitare, ca să nu spunem disperare. Se lasă adoptat de cuplul Ghiță-Petrescu și face valuri pe la PSD Sector 1. Simte ca un Jedi că forța este mică și ajunge la o discuție cu doamna Firea, care, deși impresionată de exteriorizarea sa nativă, nu promite niciun fel de susținere.
Încearcă soluțiile imorale ale senatorului Voiculescu și se duce cu acesta în audiență la doamna Gorghiu. Vicepreședintele PNL rămâne plăcut surprinsă de sacoul domnului Pocora, dar doar atât.
Puțin, foarte puțin pentru un „cantidat”. De aici și disperarea cu Comitetul pentru eliminarea unor firme de omologare românești și întărirea BMM-ului.