Alexandru Petrescu, un personaj cu lipici la funcții publice, beneficiind de posturi bine remunerate în guvernele Grindeanu și Dăncilă, dar implicat și în zona de gambling ca și consultat al firmei de metrologie BMM, deși lucra concomitent ca și consilier la Ministerul Finanțelor, este propunerea PSD pentru funcția de președinte la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), scrie Mediafax.ro.

Nou conducere a instituției, din care vor face parte și doi vicepreședinte propuși de PNL, urmează să fie votată de Parlament pe 18 decembrie. Cum Coaliția are majoritate în Parlament, numirea este o formalitate.

Astfel, Petrescu se pregătește să încaseze salariile uriașe cu care sunt cadorisiți șefii ASF, în ciuda falimentelor răsunătoare de pe piața asigurărilor.

Playresponsibly a scris pe larg despre alunecosul Alexandru Petrescu, văzut, la un moment dat, ca viitor președintele la ONJN, într-o perioadă în care se părea că partidul îl ținea tras pe dreapta, iar el ducea lipsă de un „ciolan” bun de ros.

Într-un interviu acordat redacției, Petrescu a negat că îl interesează poziția din ONJN, deși era indicat ca făcând parte din gașca Ghiță și se învârtea în zona firmei de metrologiei americane BMM.

În prezent, liderul pesediștilor de la Sectorul 1 era președinte la ANRM, după ce în trecut a condus Poșta Română.

AICI și AICI, articole dedicate de Playresponsibly lui Alexandru Petrescu.