Aflată de câteva luni în așteptarea licenței de funcționare pe piața jocurilor de noroc din România, Parimatch, operator care anunța că și-a primenit bandul la nivel mondial, după ce și-a schimbat acționariatul (ucrainenii le-au luat locul rușilor), a făcut deunăzi, oarecum neașteptat, un pas în spate.
Licența în numele Parimatch a fost cerută de către firma malteză Neronika Limited, actele fiind depuse la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc printr-un reprezentant autorizat în România - societatea Herrc Corporation SRL, companie a cărei persoană împuternicită este omul de publicitate Cristian Crețan.
O lovitură de teatru a avut loc acum două zile, când Crețan a cerut, într-o adresă către ONJN, retragerea dosarului de la autoritatea de unde, până de curând, spera să primească dreptul de funcționare și la care tot depunea acte lămuritoare, la cererea expresă a Oficiului.
„Prin urmare, vă comunică prin prezenta decizia societății de a renunța la solicitările ce fac obiectul cererilor de obținere a licenței Clasa I de organizare a jocurile de noroc la distanță în România și a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc la distanță în România pentru jocurile de tip cazinou și pariuri în cotă fixă la distanță depuse la ONJN”, scrie Neronika Limited, în adresa trimisă marți, 14 martie, către președintele, respectiv către directorul general, document intrat în posesia Playresponsibly.
Licență ridicată în Ucraina
Cum s-a ajuns la acest blocaj? Parimatch are mari probleme și în Ucraina, după ce Guvernul de la Kiev i-a ridicat licența de funcționare, iar brandul este în pericol să dispară, deși are în derulare, la nivel mondial, parteneriate prețioase, precum cel cu clubul de fotbal Chelsea Londra.
Întorsătura în „dosarul Parimatch” a avut loc în momentul când oamenii lui Zelenski au descoperit „urme rusești” în acționariat, iar ucrainenii se tem că orice companie conectată la regimul de la Moscova alimentează, implicit, războiul contra țării lor, conflict declanșat de Vladimir Putin pe 24 februarie 2022.
În România, Parimatch era decisă să investească suma de 10 milioane de euro în primii trei ani de activitate, așa cum dezvăluia un reprezentant (AICI, declarațiile). Acum, toate par duse pe apa Sâmbetei.
În încheierea cererii expediată la ONJN, Neronika Limited mai cere autorității de verificare, licențiere și control să i se comunice data la care poate ridica documentele depuse și pentru care a muncit în van atâta amar de vreme.
„Asupra firmei au fost aplicate câteva decizii imprevizibile. Am decis să suspendăm activitatea pe piața din România”, este singurul comentariu făcut, exclusiv pentru Playresponsibly, de un oficial la nivel mondial al Parimatch.