Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și Asociația Joc Responsabil au semnat astăzi un protocol de colaborare privind identificarea, dezvoltarea și promovarea în comun a programelor informative și de conștientizare privind participarea responsabilă la activitatea de jocuri de noroc.
În sediul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, instituție aflată în subordinea Guvernului, au intrat cu pieptul în față Liviu Popovici și Ovidiu Iosif, ambii de la asociația amintită. Iar la finalul întâlnirii au curs vorbe frumos ticluite, de ambele păriți.
Documentul semnat reprezintă acordul pentru crearea unui cadru pentru inițierea și dezvoltarea de acțiuni și activități comune de informare și conștientizare privind jocul responsabil și promovarea reciprocă a activităților derulate în scopul informării corecte și a responsabilizării populației.
Cuvinte goale la sfârșit
„O.N.J.N se implică alături de Asociația Joc Responsabil în identificarea de proiecte care să contribuie la relevanța jocului responsabil în România și susține, astfel, eforturile de promovare a principiilor de joc responsabil asumate de către ambele entități. Continuăm să veghem la un proces de dezvoltare responsabilă și echilibrată a domeniului jocurilor de noroc din țara noastră pentru că jocul responsabil este o responsabilitate comună a tuturor, a Guvernului, operatorilor de jocuri de noroc, asociațiilor, ONG-urilor și, nu în ultimul rând, a jucătorilor”, a declarat Mihail Silviu Pocora, vicepreședinte la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc cu atribuții de președinte.
„Semnarea acestui protocol vine să confirme nivelul de dezvoltare atins de Asociația Joc Responsabil. Apreciem deschiderea și implicarea Oficiului în creșterea nivelului de responsabilizare a pieței de jocuri de noroc din România. Împreună ne dorim ca principiile jocului responsabil să fie cunoscute și respectate atât de angajații din industrie căt și de clienții acesteia. Jocurile de noroc sunt și trebuie percepute de toată lumea ca o activitate recreativă”, a spus și Liviu Popovici, președinte la Asociația Joc Responsabil.
Conduce și o asociație a operatorilor
Dar, ce se ascunde, de fapt, în spatele acordului? La Trezorerie s-au strâns câteva milioane de euro, peste 5,5 milioane de euro, bani destinați doar prevenției. Suma face cu ochiul tuturor din piață, deși doar Statul este cel care trebuie să facă prevenția, nu să dea banii pe mână unor asociații în spatele cărora s-ar putea ascunde chiar operatorii.
Oamenii din piață spun că Liviu Popovici are în spate câteva asociații ale operatorilor de jocuri de noroc, una fiind Romainian Bookmakers. Astfel, s-ar ajunge la situația halucinantă în care privatul să dispună de banii statului, pentru a face prevenție, deși misiunea ar trebui să aparțină exclusiv ONJN.
Suma stârnsă pentru demararea de programe este colectată din taxele operatorilor, ca și condiție obligatorie pentru primirea licenței. Astfel, operatorii s-ar putea trezi că primesc banii înapoi, prin intermediul celor de la asociația Joc Resposanbil.
Contactat de Playresponsibly, Liviu Popovici a precizat că protocolul semnat nu înseamnă demararea proiectului în sine de Joc Resposnabil. Dar, omite să afirme că este începutul, „aperitivul” deschis de cele două părți. Practic, Joc Responsabil își marchează teritoriul, în perspectiva viitoarei licitații.
Admite faptul că, atunci când se va demara licitația pentru proiecte, asociația lui este interesată de proiecte. „AJR derulează o multitudine de programe de educație, prevenție și intervenție, din 2017, cu finanțarea din piață”, mai punctează Popovici.
Budeanu asigură partea mediatică
Colaborarea conține și o componentă mediatică. Parteneriatul privind „cununia” ONJN-Joc Responsabil apărea imediat pe site-ul gandul.ro, la câteva minute după parafarea documentelor de către Liviu Popovici și Joc Responsabil, când încă se aflau la masă Mihail Pocora, președintele instituției, Narcis Godeanu - secretar general și Lilia Marin, șefa Direcției de Management a ONJN căreia i se subordonează instituțional Direcția de Joc Responsabil.
De ce gândul.ro și de ce atâta promptitudine (la ora 11:59, comunicatul era publicat cu declarațiile semnatarilor cu tot)?
Mihail Pocora l-a primit de câteva ori în vizită/audiență pe Radu Budeanu, patron la Prosport, Cancan și la Gandul. Iar în Cancan au apărut imagini cu cu rivalul lui Pocora, Tudor Simota, făcute de paparazzi. Directorul Simota este socotit un „ghimpe” în coasta actualilor conducători. Practic, o reglare de conturi în interiorul instituției, cu ajutorul presei!
Parteneriat contestat din interior: continuă acțiunile lui Alin Teodor
De altfel, același Simota nu vede cu ochi buni parteneriatul ONJN-Joc Responsabil: „Parteneriatele de acest fel sunt cel puțin ….neconforme. Nu cunosc clauzele parteneriatului sau dacă el chiar există. Dar sigur nu este în regulă ca o autoritate să facă parteneriat cu un ONG. Creditezi o parte în defavoarea altora.
Achizițiile trebuie să fie în baza unui program de achiziții făcut legal, cu program, proiect și objective clare. Să nu fie nimeni favorizat în procesul de achiziție/acordare a banilor publici. Dar poate eu citesc alte legi. Se pare că domnul Pocora continuă la virgulă acțiunile lui Alin Teodor și a celor care erau în spatele lui”, a specificat Simota pentru Playresponsibly.
Departament cu oameni plătiți degeaba
Sorin Constantinescu, specialist cu experiență vastă în domeniul jocurilor de noroc (a intrat pe piață imediat după Revoluție), nu înțelege cum un departament întreg, cu 8-10 angajați, cel de Joc Responsabil (același nume cu al asociației), este ignorat în ONJN, pentru a plasa sarcina prevenției unor organizații din exterior.
„Știu că Liviu Popovici este președinte la Joc Responsansabil, care este o asociație finanțată de Romainian Bookmakers, ROMBET și ROMSLOT. Dar nu înțeleg... Dacă ONJN are un departament special pentru Joc Responsabil, unde oamenii iau bani de la ONJN de un an încoace, cum se procedează? Pentru ce este protocolul ăsta? Cu ce se mai ocupă Joc Responsabil?”.
Contactat prin mesaj pe whattsap, șeful ONJN, Mihail Pocora, susține că parteneriatul instituției nu este semnat cu Romainian Bookmakers sau cu vreo altă organizației a operatorilor, ci cu asociația Joc Responsabil, deși cele două entități au limpede un nume de legătură: Liviu Popovici.