Novomatic România se prezintă ca o companie activă în toate sectoarele jocurilor de noroc. Poziționarea Novomatic în angrenajul motric al jocurilor de noroc este un lucru incontestabil.

Firma austriacă produce o multitudine de modele slot-machine, dar și softurile pentru acestea. Închiriază sau vinde păcănele, dar le exploatează în regim de colaborare și în propriile săli de joc, aflate în cluburile Admiral.

Combinații cu Loteria Română

Novomatic oferă servicii de monitorizare și de premii jack-pot, iar unele zvonuri spuneau că are și firmă de metrologie. Pentru pariuri în cotă fixă exploatate în locațiile sale. dar și pentru terți, Novomatic oferă prin Tip&Cash tot ce este util pentru pariurile sportive land base.

Clienții care intră in sălile Admiral au, pe lângă oferta de servicii prezentată mai sus, și un bar care are în spate o firmă importatoare de băuturi și parfumuri.

Din 2017, admiral.ro este platforma pentru jocurile online, venită în grup odată cu legiferarea pieței de online. După ce România a dat Petromul austriecilor, le-a oferit tot acestora, dar acum și în exclusivitat, VLT-uri Loteriei Române.

Novomatic își onorează obligația din contract și încasează anual milioane de euro de la o Regie care are monopol de stat pentru astfel de servicii. Austriecii mai au pe piața românească circa 11.000 de echipamente funcționale, gestionate în parteriat cu terți sau autonom.

Novomatic are un sediu grandios în Otopeni, chiar în fața aeroportului Henry Coandă, pe DN1. Proprietarul Johann Graf este unul dintre cei mai bogați oameni din lume, cu o avere transparentă și onorabilă.

Firme care vând parfumuri

Fondatorul Grupului Novomatic a reușit să acumuleze o avere de 7.2 mld de dolari, ocupând locul 313 în clasamentul Fotbes al bogaților lumii. Concernul austriac și-a început afacerile în 1981, dezvoltându-se cu predilecție în Elveția și în Europa de Est și n-a făcut-o rău deloc.

Cea mai evidentă dovadă fiind chiar averea proprietarului. Până în acest punct, valorile Novomatic sunt fără cusur. O companie care în 2017 avea în portofoliu 340 terminale de pariuri sportive și 2500 posturi de joc și de echipamente electronice dispersate în peste 230 de săli de joc sau agenții de pariuri sportive, în locații deschise la nivel national.

Novaintermed mai are închiriate către terți peste 2600 de echipamente de jocuri de noroc și operează în regim de exclusivitate peste 6000 de terminale VLT. Tot în același interviu (N.R. Bursa din 07.03.2017), Grupul Novomatic spunea prin CEO-ul Adrian Georgescu că toate firmele din grup au investit în România peste 34 milioane euro.

Am luat ca referință 2017 pentru că de aici începe ancheta noastră jurnalistică. Practic, în ultimii cinci ani, toate firmele din grup au avut pierderi, cu excepția a două dintre ele. Prima se numește ARISTROCRAT CO SRL, care vinde parfumuri și funcționează în regim Horeca, barurile din cluburile Admiral. Cea de a doua este NOVO VLTECH SOLUTION SRL, firma care lucrează (în regim de monopol) în asociere cu Loteria Romană.

Playresponsibly va discuta cu economiști, polliticieni, specialiști în prevenirea spălării banilor, psihologi specializați în jocul responsabil, alți operatori din piața jocurilor de noroc și chiar dependenți declarați, pentru a realiza o ancheta jurnalistică complexă care să stabilească dacă un colos ca Novomatic are pierderi reale, într-o piață de dimensiunea celei din România, sau se află într-o investiție continuă. Încă un amănunt de luat în seamă este faptul că Novomatic, la cât este de mare, nu este o companie listată la Bursă, deci și-ar putea permite anumite libertăți ale ingineriilor financiare.