Proiectul premierului Marcel Ciolacu în an electoral de a scoate păcănelele din localitățile României cu o populație mai mică de 15.000 de locuitori sporește neliniștea printre operatori.

Nu se știe ce formă va avea proiectul de lege, așa că unii își deschid noi puncte de lucru, în speranța că legea nu li se va aplica și lor, deși, în prezent, piața mai degrabă se contractă, din pricina creșterii birurilor puse de stat, decât să se extindă.

Odată cu agențiile nou deschise, în locațiile respective ajung aparate cu autorizare proaspătă, valabilă pe un an calendaristic. Este cazul unei agenții noi din zona Gării de Nord din București (foto jos).

agentiegara
agentiegara

„Nu deschide nimeni nimic în perioada asta, doar ăștia. Este ceva suspect. Din ce am aflat, este o firmă din Bistrița, Cash Gaming SRL, cu bilanț negativ pe 2022, deci cu datorii. Înseamnă că unii știu mai bine cum va arăta legea lui Simonis (n.r. - Alfred Simonis, PSD, președintele Camerei Deputaților) și își iau măsuri de precauție”, spune un insider din piață.

Există precedentul Republica Cehă, unde primăria din Praga a decis să alunge sloturile din capitală, dar le-a lăsat să funcționeze până la expirarea autorizației. Așa se face că unii au putut funcționa din 2021, când s-a dat dispoziția, până în 2024, când le-a expirat autorizația pentru ultimul aparat deținut.

Miza pe autorizație, nu pe licență

„Referitor la cazul de la Gara de Nord, unii se gândesc să intre în orașe, pentru a avea un punct de lucru și pentru a nu putea fi dați intempestiv afară, speră ei. În orașe, guvernanții nu vor putea face asta peste noapte. Rămân o grămadă de locatori fără chirii.

Plus că nu e constituțional, n-au cum să întrerupă așa brusc activitatea. Termenul cel mai scurt, pe care nimeni nu-l poate clinti, este cel de autorizare. Nu de licență. Cel care a decis în ianuarie să-și autorizeze un aparat îl are valabil până în ianuarie 2025. Abia atunci poate fi determinat să plece.

Și Putin a dat 2-3 ani termen de plecare, când i-a trimis pe ăia din Rusia cu păcănelele prin Siberia. Licența se dă pe 10 ani, nu cred că o să ne lase nimeni să funcționăm pentru o perioadă așa lungă. Dar, aparatele nu pot fi scoase în 2024, în vară, să zicem.

Cele mai multe licențe expiră în 2025, că le-au luat din 2015. Ar putea fi o discuție aici. Licența nu e bun câștigat, ca autorizarea. Ca dovadă că taxa de autorizare e neschimbată, iar taxa de licență s-a schimbat cum au vrut cei care decis. A crescut taxa anuală de licență de la 75.000 la 150.000 de euro”, adaugă specialistul.

Industria de păcănele numără în prezent circa 80.000 de aparate.