Playresponsibly demarează serialul dedicat companiilor rămase fără licență după ce au fost depistate încălcând legea păcănelelor.
Prima oară ne oprim asupra King Play SRL, una dintre cele 12 firme cărora le-a fost ridicat dreptul de funcționare la ședința de azi, 27 mai, a Comitetului de Supraveghere.
Societatea a mizat probabil că i se va pierde urma printre atâtea nume King care inundă domeniul jocurilor de noroc.
Pe piață sunt deja King Club și Club King, acesta din urmă fiind un brand dospit de afaceristul Sandu Ghețu până la punctul în care i-a vândut pachetul majoritar de acțiuni.
Reclamată că și-a făcut de cap la Horezu
În ziua în care a pierdut licența, King Play tocmai a fost acuzată pe mailul redacției, printr-un mesaj însoțit de fotografii, pentru faptul că, la Horezu, o localitate cu mai puțin de 15.000 de locuitori, aparatele sale încă erau ținute în priză.
Este un caz despre care redacția a mai scris AICI.
La modul deliberat, chiar sfidător, în care a acționat, în cazul King Play pare să fie vorba despre o firmă care și-a asumat cu bună știință pierderea licenței.
A decis să riște cu orice preț, poate și pentru că oricum nu dorea să meargă mai departe în noile condițiii (taxe mărite, limitarea activității de către legea Simonis).
Este o societate cu o activitate atinsă puternic de mărginirile impuse de legea lui Simonis.
La „butoane” o avea pe Maria Nuță
Firma King Play SRL are sediul în Chitila (Ilfov). Administrator, asociat și beneficiar apare în documentele oficiale o anume Maria Nuță.
Compania nu are o vechime de speriat. Înființată în 2021, King Play SRL a făcut un profit frumușel în anul imediat următor, în valoare de 733.447 lei, cu o cifră de afaceri de 22.006.396.
Tot în 2022, a raportat datorii care depășesc voinicește cifra de un milion de euro, mai exact - 5.458.073 lei. Compania și-a susținut afacerea cu un număr de 67 de angajați.