Pe o piață care se contractă puternic, urmare a suprataxării și a supraimpozitării impuse de guvernanți, falimentele vor da năvală în 2024. Este de așteptat ca pentru început să dispară operatorii mici, iar „peștii” cei mari să îi înghită și să meargă mai departe.

De câteva zile, zvonul că se prăbușește un gigant din lumea cazinourilor agită domeniul jocurilor de noroc. De peste un deceniu pe piață, rețeaua de săli de jocuri Manhattan, cu locații luxoase în Capitală, trage obloanele, sună vestea.

Playresponsibly a mers pe firul cazului și a încercat să afle adevărul. A descoperit că zvonul se confirmă doar pe jumătate. Într-o perioadă în care afacerile online se extind, Manhattan merge pe contrasens: a decis să închidă jocurile de pe Internet.

De vină sunt taxele mari aplicate din 2024, pe care compania n-ar mai fi dorit să le achite. Confirmarea situației este vizibilă pentru oricine: site-ul casinomanhattan.ro anunță că este în stare de mentenanță și oferă un mail de suport pentru cei care au nevoie de ajutor.

manhat
manhat

Ieri la prânz, pe când domeniul era activ, pe site se putea citi mesajul: „Din anul 2012 ai liber la castig in Casino Manhattan! Inca de la inceput, de cand am deschis prima sala Manhattan, la Gara de Nord, am fost furnizorul tau principal de distractie si castiguri imediate! Din dorinta de a oferi sanse tuturor pasionatilor de jocuri de noroc, ne-am extins si in alte cinci locatii cheie din Bucuresti: Unirii, Colentina, Obor, Pantelimon si Militari.

La orice Casino Manhattan ai alege sa mergi, fii sigur ca te vei bucura de aparate de ultima generatie de la producatorii de top din piata, unele fiind oferite chiar in premiera, plus servicii de inalta calitate intr-o ambianta premium.

Mai mult decat atat, castigurile sunt oferite pe loc, indiferent de suma! Te asteptam sa iti transformi norocul in castig! Salile sunt operate de Casino Manhattan SRL, nr Licenta L1170565H000764, decizie 1024 din 19.06.2017 valabila pana la 19.06.2027”.

casinomanh
casinomanh

Firma este profitabilă

Ce se întâmplă cu cealaltă jumătate de afacerii Manhattan, cea terestră, cu săli de joc? Dacă site-ul a fost lăsat, momentan, fără semnal, locațiile nu se închid (totuși, nu este limpede dacă sunt sau nu de vânzare).

Prezent pe piață din 2012, Manhattan este un operator important pe zona slot machine, rival serios pentru Maxbet, Las Vegas, Superbet și Admiral, fiind în Top 10. Cu ale sale agenții premium, lanțul deține poziții strategice în București, cu extinderi în zone-cheie: Unirii, Gara de Nord, Pantelimon, Colentina, Obor, Vitan, Militari.

Bilanțul contabil este oglinda oricărei firme, așa că am aruncat un ochi pe cifrele societății. Raportările oficiale arată o companie curată, cu profitul la vedere. Manhattan este pe plus în fiecare an din ultimul deceniu, mai puțin în primii 3 ani de funcționare și în 2020, de fiecare dată cu mai puțin de 70 de angajați.

Spre deosebire de alte firme, Casino Manhattan SRL, aflată pe piață din 13 mai 2011, merge pe plus. Situația nu cadrează cu mulți alți competitori din piață, care declară profit negativ. 

firmamnh.jpg
firmamnh.jpg

cifraafacerimanh.jpg
cifraafacerimanh.jpg

Redacția a cerut un punct de vedere și de la conducerea firmei. „Mulțumim că ați împărtășit cu noi acest zvon, care din fericire este doar un zvon. Nu a fost închisă nicio sală de jocuri Manhattan până acum și nici nu intenționăm să închidem vreuna. Ba mai mult, am îmbunătățit aspectul exterior și condițiile din interiorul locațiilor noastre, pentru a oferi clienților noștri o experiență cât mai plăcută”, a răspuns echipa Casino Manhattan la solicitarea Playresponsibly.