Aceasta a fost prima întrebare care mi-a venit în minte atunci când am aflat cine va fi invitatul celui de-al 14-lea episod al podcastului @printreartiști.

Ca o persoană care cunoște peisajul muzical românesc, nu am reușit să o identific pe artista pe care Marius Mihalache o aduce în fața dumneavostră vineri seara de la ora 20.00, pe canalul de YouTube @printreartiști.

Am avut însă, siguranța că este un artist adevărat pentru că alfel nu ar fi trecut de furcile caudine ale gazdei podcastului.

Ca să mă dumiresc, am accesat YouTube care, în mai puțin de două secunde, mi-a dat clipurile cu Cristina Sîrghi protagonist.

"Wow, ce voce!" - a fost prima reacție și cred ca la fel va fi și pentru cei care ascultă pentru prima dată în cadrul podcastului nostru vocea „ceainăresei” venită din Dobrogea să ofere momente muzicale de relaxare și încântare bucureștenilor.

Corina Sîrghi este artistul care nu a avut niciun plan în a deveni artist, ci doar s-a bucurat de plăcerea de a cânta muzica ce-i place, indiferent că este populară, de petrecere, manelele vechi, romanțe sau muzica de salon, interbelică.

Nici astăzi nu are un plan, este deschisă către orice colaborare, acceptă provocări muzicale cu o singură excepție, nu cântă la nunți „chiar dacă sumele primite sunt spectaculoase”, pentru că nu se regăsește în acea postură, nejudecând pe nimeni care merge la astfel de evenimente.

Vă invităm să ascultați pentru prima dată un duet Corina Sîrghi și Marius Mihalache, având siguranța că nu va fi și ultima. Cei doi și-au propus, la un moment dat, realizarea unui concert împreună.

Vizionare plăcută!

Conținutul website-ului playresponsibly.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate articolele de pe acest site sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe playresponsibly.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor playresponsibly.ro, vă rugăm să ne contactaţi.