ONJN informează pe site-ul oficial, într-o postare datată cu ziua de ieri, că firma Black Star Slots nu mai are licență să organizeze jocuri de noroc, după cum a scris Playresponsibly.

Ședința Comitetului de Supraveghere în care s-a luat hotărârea privindu-i pe clujenii de la Black Star Slots a avut loc la finalul lunii trecute, pe 27.

A fost o ședință extraodinară, ținută de vicepreședintele Silviu Pocora, în absența președintelui Gabi Gheorghe.

„Decizie de revocare a licenței BLACK STAR SLOTS S.R.L.

Decizia Comitetului de Supraveghere nr. 236/27.02.2024 privind revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine emisă in favoarea BLACK STAR SLOTS S.R.L., CIF: 40040144”, se scrie pe portalul instituției.

De regulă, pe portalul ONJN sunt postate deciziile de revocare pentru operatorii care nu răspund scrisorilor recomandate în care le sunt aduse la cunoștință deciziile Comitetului. Deciziile neridicate atrag publicarea pe site.

Redacția a scris AICI despre luptele date în subteran în legătură cu această firmă și dorința lui Pocora de a o salva.

 

Conținutul website-ului playresponsibly.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate articolele de pe acest site sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe playresponsibly.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor playresponsibly.ro, vă rugăm să ne contactaţi.