Grigore Erno, din Târgu-Mureș, este administrator la Play Star SRL, unde dintre ele 12 companii rămase luni fără licență, după ce actul i-a fost revocat de Comitetul de Supraveghere.
Compania a rămas cu numai 31 de aparate și scade sub numărul minim impus - 75. Astfel, trage obloanele.
„Noi oricum eram într-o situație în care, din data 1 iunie 2024, ne opream activitatea din cauză că scădeam sub limita de 75, de la data sus menționată. Ne conformăm și ne oprim activitatea, cum era oricum în plan.
Această suspendare nu ne afectează foarte mult, pentru că oricum eram cu un picior în groapă”, a comentat Grigore Erno, contactat de Playresponsibly.
Societatea lui a încălcat legea Simonis la Praid, localitate din Sângeorgiu de Pădure. Ca și alte firme, va contesta la tribunal decizia Comitetului.
„Disponibilizăm 50 de oameni”, informează și Lorand Szabados, de la Play Star. „Legea este discriminatorie. Au schimbat regulile în timpul jocului.
Noi am primit licența pentru a o folosi în orice localitate de pe cuprinsul României, nu doar în cele sub 15.000 de locuitori.
Ne opream oricum funcționarea ca urmare a neconstituirii garanției”, ne-a mai zis acesta.
Play Star SRL îi are asociați pe Nicolae Ovidiu Barbu (60%), Grigore Erno (25%) și pe Anca Mihaela Bogdan (15%).
Bilanțul contabil al companiei Play Star SRL, firmă veche de 16 ani

Citește și:
EPISODUL 1 - Cine a fost King Play SRL, firma pe care Comitetul a deposedat-o de coroană
EPISODUL 2 - Power & Fabulous Games SRL cere îndurare: lunar, plătim direct la stat 5.000.000 de lei
EPISODUL 3 - VIDEO / Betmen a fost prinsă în plin joc și voie bună într-o agenție din Făurei
EPISODUL 4 - Comitetul de Supraveghere a pus pe butuci mașina de făcut bani a sindicalistului Teci
EPISODUL 5 - Legea Simonis a supărat-o rău pe Nicoleta Gurău - Nigicoco: De 3 zile sunt pe pastile! Nebunii ăștia ne aduc în pragul sinuciderii!