Comitetul de Supraveghere al ONJN, strâns astăzi în ședință, a admis plângerea formulată de Marriott și de Platinum.
Astfel, respectivele cazinouri au primit înapoi licențele de funcționare, revocate pe 13 martie.
Autoritatea statului amânase luarea unei decizii la ședința de pe 15 aprilie.
Cele două cazinouri (Grand Casino - Marriott și Platinum Casino - Radisson), care au stat închise în intervalul 28 martie-17 aprilie, nu doresc să deschidă acțiuni în instanță împotriva ONJN, pentru recuperarea prejudiciului.
„Nu calculezi cât ai fi câștigat cu cazinoul, ci calculezi că trebuie să plătești salarii pentru câteva sute de oameni, plătești chiria la Marriott, care este de 80.000 de euro pe lună, plătești camerele cumpărate pentru evrei, deci sute de mii de euro pierderi în perioada asta pentru Grand Casino”, spun reprezentanții Marriott.
De altfel, în ședința de astăzi, Comitetul a fost mai darnic ca niciodată: toate companiile care au constituit garanția mai târziu și au avut licența revocată pentru o perioadă au primit-o acum înapoi - AICI, lista firmelor.