Șoc în lumea jocurilor de noroc: fostul proprietar al King's Resort și mare pasionat de poker, Leon Tsoukernik, se luptă pentru viața sa, în urma unei presupuse supradoze.

Totul s-a întâmplat în noaptea de luni spre marți, când salvatorii au intervenit la reședința miliardarului de 51 de ani din Chodová Planá, regiunea Tachovsk. Știrea a fost dată de site-ul ceh Novinky.cz.

Omul de afaceri s-ar fi prăbușit după administrarea intravenoasă, necorespunzătoare, a unui medicament, propofol, același care a pus capăt vieții starului pop Michael Jackson.

Dus la spital în stare gravă

Poliția investighează cazul. Tsoukernik a fost transportat la spital inconștient.

„Pot confirma că au fost două echipaje la fața locului, împreună cu un medic. Am predat pacientul serviciului de ambulanță aeriană în stare gravă”, a declarat Andrea Divišová, purtătoarea de cuvânt a serviciului regional de urgență.

Fostul proprietar al King's Resort din Rozvadov și Praga s-ar fi prăbușit după o injecție intravenoasă cu acest medicament, care este folosit, de exemplu, pentru combaterea insomniei și poate fi administrat doar de un medic.

„Comisarul de poliție a inițiat urmărirea penală sub acuzația de săvârșire a unei infracțiuni deosebit de grave de vătămare corporală”, a informat purtătorul de cuvânt al poliției, Iva Vršecká.

Născut în Rusia, stabilit în Cehia

Leon Tsoukernik, născut în Rusia, s-a stabilit în Republica Cehă, în 1993. A câștigat mulți bani în special în industria jocurilor de noroc și din comerțul cu antichități și cu artă.

Cu doar câteva luni în urmă și-a vândut participația estimată la 400 de milioane de euro la cazinoul pe care l-a fondat și a reapărut la mesele în timpul WSOP Europe, unde părea în formă maximă.

Magnatul a strâns aproape 5,5 milioane de dolari din câștiguri în turnee live în carieră.

Primul și cel mai mare „tun” al său a venit în 2017, când a terminat pe locul patru la Super High Roller Bowl din acel an, cu un câștig de 1,8 milioane de dolari.

A fost depășit în proba elită de Stefan Schillhabel (2,4 milioane de dolari), Jake Schindler (3,6 milioane de dolari) și de Christoph Vogelsang (6 milioane de dolari).

Conținutul website-ului playresponsibly.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate articolele de pe acest site sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe playresponsibly.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor playresponsibly.ro, vă rugăm să ne contactaţi.