Sloturile reprezintă, după albă-neagra, cea mai rapidă și mai ușoară metodă de făcut bani a jocurilor de noroc. Înainte de 1989, dacă se găseau câteva aparate care să-ți ofere iluzia că te îmbogățești apăsând pe un buton.

Mai degrabă trăgând de o manetă, la așa-zisele jocuri mecanice puse prin locații speciale pe litoral sau în alte stațiuni. Nici Loteria Română nu avea așa ceva, operatorul de stat făcea munți de bani cu Loto, Pronosport, Loz în Plic, etc.

Dar a venit Revoluția, iar guvernele post-decembriste au lăsat totul la mâna capitalismului sălbatic. Pentru că, în primii ani, pe lângă dependență, sloturile produceau corupție, evaziune fiscală, grupuri infracționale organizate, care au supraviețuit vreo două decenii și jumătate.

Cum spuneam, în 1990, România era un stat ale cărui pachete de legi începeau să se gripeze, una, câte una, dar avea o populație cu mult cash-flow care trebuia cheltuit cu celeritate. Așa că, pe lângă multe alte nimicuri, au apărut și sloturile.

Cine au fost promotorii temerari ai primelor aparate? Păi, exploatarea spoturilor s-a realizat în două moduri: organizat - de către băieții din sistem și arbitrar - de către investitorii fără capital.

În acest articol vom continua cu cei din afara sistemului. Dintre străinii care au studiat în România comunistă, doar ciprioții erau capabili să aducă aparate sau pariuri sportive, filiera greco-cipriotă a supraviețuit până prin 2008, fiind sufocată odată cu schimbarea legislației.

Un alt filon de importatori de sloturi a fost cel din țările ex-iugoslave, aceștia aveaua și expertiza, dar și aparatele necesare pentru a intra pe piața românească. Rușii și ucrainenii n-au apreciat foarte mult potențialul românesc, aveau de muncă, mai mult pe plan local.

În schimb, Bulgaria devenise principalul producător de sloturi low-cost pentru piața românească, poziție pe care și-a păstrat-o până prin 2005. Românii și-au păstrat simțul practic și au început să pirateze celebrele păcănele cu fructe și poker, astfel, în scurt timp, și în ultimul cătun care avea o cârciumă erau și vreo patru sloturi „Made în România”.

Trebuie să specificăm că, timp de vreo 20 de ani, doar vreo 30 dintre sloturi aveau actele necesare pentru funcționare. Cele care lucrau fără acte nu aveau omologare și nici vreun procent garantat de retur al aparatului.

Și cele care lucrau legal aveau un grad de câștig doar teoretic, fiind foarte ușor de manipulat câștigurile sub formă de șpagă către anumite persoane, care ar fi trebuit să supravegheze jocurile de noroc.

Mulți dintre angajații sălilor de joc își amintesc că atunci când se câștigau jack-pot-uri, în sală era câte un înalt funcționar public sau câte un polițist.