După finala Euro 2024, adjudecată seară de Spania cu 2-1 în fața Angliei, operatorii de jocuri online licențiați francezi care fac parte din Association Française du Jeu en Ligne, AFJEL, au întocmit o primă evaluare a datelor.
Raportul dezvăluie, surprinzător, o scădere sau chiar un declin în comparație la competițiile sportive anterioare.
Rezultatele inițiale de la operatorii de pariuri sportive online licențiați evidențiază:
1️⃣ o stagnare a pariurilor față de Euro 2021;
2️⃣ o scădere de aproximativ -25% față de datele oferite de Cupa Mondială 2022;
3️⃣ o cantitate de pariuri foarte departe de recordul anunțat: datele de piață au fost cu 50% mai mici decât estimările anunțate de ANJ, care prevedeau un record de pariuri de până la 1 miliard de euro.
Acest raport Euro 2024 dezvăluie cifre anormal de scăzute, în timp ce naționala Franței a ajuns în semifinale, fiind opusul celor observate pe alte piețe europene.
„Această evoluție, în contrast cu tendințele europene și cu digitalizarea sectorului, confirmă deturnarea masivă a pariorilor de la oferta legală către piața ilegală, al cărei impact și pericol nu pot fi evaluate cu precizie în această etapă.
În paralel cu lipsa de evoluție a pieței legale de jocuri online, piața ilegală continuă să crească, puternic și continuu. A depășit piața legală pentru prima dată de la înființare în 2010, atingând pragul critic de 4 milioane de jucători în 2023 (față de 3,6 milioane de jucători pe piața legală).
În timp ce numai operatorii aprobați de ANJ au voie să ofere jucătorilor o ofertă de pariuri sportive online, site-urile de cazinouri online – interzise în Franța – au oferit și ilegal pariuri pe Euro 2024, fără nicio măsură de supraveghere sau protecție pentru jucători”.