Dependența de jocuri de noroc l-a lovit pe fostul atacant Sabin Ilie (49 de ani), fratele mai mic al lui Adrian Ilie (50 de ani).
Sabin a dezvăluit că a pierdut aproximativ 700.000 de euro, bani pe care îi câștigase într-un an în China.
„M-am trezit, da (n.r. - fără niciun ban în buzunar)! În viața mea m-am trezit, după ce m-am lăsat de fotbal. Am avut zile fără să am vreun ban în buzunar. Niciun ban...
Au fost zile. Am trecut și peste asta. Dar foarte greu! Am avut norocul să îi am pe Adrian și familia.
Nu există pe lumea asta să nu greșească un om. Eu am făcut o greșeală, ce am câștigat într-un an în China am pierdut într-o lună jumate în România. Dar am spus stop! La jocuri de noroc. Poker mai mult.
Am mai fost băgat și la mijloc... Jucau 4 persoane la o masă și între ei... Dar, după am zis: „Gata, de azi înainte pentru mine nu mai există cazinou!”. Un salariu (n.r.- anual). 600-700 de mii, erau bani mulți”, a declarat Sabin Ilie, potrivit iamsport.ro.
Sabin Ilie a jucat la Steaua, Rapid, Dinamo și Valencia, printre altele, Sabin Ilie a petrecut aproximativ 3 ani în China, la Changchun Yatai, Jiangsu și Qingdao Hailifeng.