Se poate spune, fără teama de a exagera, că ONJN a pierdut pe linie procesele intentate de operatorii de păcănele alungați de legea lui Alfred Simonis, aplicată haotic.

Legea nesăbuită a fost atacată de companiile de sloturi pe motiv că nu au fost lăsate să-și termine perioada de autorizare în agențiile pentru care le-au primit (locațiile sub 15.000 de locuitori).

PSD a dorit ca legea să se aplice instantaneu, pentru a se realiza țelul electoral vizat, fiind vorba despre alegerile locale care băteau la ușă, fără a ține cont de un document emis chiar de ONJN (autorizația de funcționare a aparatelor, valabilă un an).

După ce a pierdut în primă instanță, statul român, reprezentat prin ONJN, a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Doar că nici aici nu a avut mai mult succes.

Există o firmă care a câștigat litigiul și la Înalta Curte. ÎCCJ a stabilit ca nefondat recursul (AICI, sentința pe portalul instanțelor) făcut de ONJN, iar victoria rămâne finală și totală.

Societatea care a învins statul se numește Nigicoco SRL și a fost reprezentată de firma de avocatură a bistrițeanului Augustin Zegrean, fost președinte al CCR.

Ședința de la Înata Curte a avut loc ieri, 13 martie, procesul fiind început la Galați, deoarece compania respectivă are sediul în Adjud.

Tot la Curtea de Apel Galați s-a judecat și procesul dintre Oficiu și o altă firmă de sloturi, CSK Great Win Slots SRL.

În mod normal, și celelalte companii vor câștiga pe speța respectivă, Nigicoco reușind un precedent. Va urma, apoi, judecata pe fond, în care companiile vor cere daune statului.

Nicoleta Gurău, patroana de la Nigicoco, a fost cea mai vehementă împotriva ONJN. Femeia declara pentru Playresponsibly, în mai 2024: „Nebunii ăștia ne aduc în pragul sinuciderii”!

iccjnigicoco
iccjnigicoco

iccjnigicoco1
iccjnigicoco1

Conținutul website-ului playresponsibly.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate articolele de pe acest site sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe playresponsibly.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor playresponsibly.ro, vă rugăm să ne contactaţi.