Novomatic este mulțumită de cum îi merg afacerile în România. Cel puțin așa reiese din ultimele note puse în mapa Comitetului de Supraveghere la ședința de luni, 15 aprilie.

Gigantul austriac a înștiințat autoritatea că a prelungit dreptul de administrator pentru Valentin Adrian Georgescu, CEO-ul Novomatic România. Și nu doar pentru o firmă, ci pentru toate cele cărora le-a expirat mandatul.

Una este Novo Vltech Solutions SRL, compania implicată în contractul cu Loteria Română, iar alta este Admiral Leisure, societate despre care redacția a mai scris (AICI, detalii). Ambele îl vor avea pe Georgescu administrator până pe 31.03.2025.

La Novo, Georgescu nu va fi singur. „Umbra” se numește Valentin Iliev, căruia, de asemenea, i s-a prelungit mandatul pentru același interval de timp. Novo are licență de funcționare până pe 01.11.2016.

În cazul Admiral Leisure SRL, intrată cu alt prilej pe radarul ONJN, Adrian Georgescu și Valentin Iliev vor fi ajutați în administrarea afacerii de Marko Milidragovic și de Barac Dejan.

O prelungire a mandatelor s-a făcut și pentru alte două societăți din lanțul Novomatic, Admiral Online SRL și Novo Investment Ro SRL.

Novomatic susține că are peste 24.500 de angajați în peste 100 de țăi, inclusiv în România. 

Firma Novomatic îl are patron pe influentul Johann Graf, aflat în topul miliardarilor cu averea ridicată pe spatele jocurilor de noroc. Potrivit Forbes, austriacul are un capital de 7,2 miliarde de dolari și este pe locul 313 în clasamentul mondial al bogătașilor.

În 1980, Graf și-a fondat propria companie, Novomatic, pe care a extins-o cu repeziciune în Elveția și în Blocul de Est, după căderea Cortinei de Fier.

Citește și:

Loteria Română anunță că a reziliat contractul cu un partener neserios / Plus un mesaj pentru Novomatic

EXCLUSIV / Lista firmelor care trag obloanele după ședința de marți a Comitetului de Supraveghere

Novomatic, un bun valsator în dansul pe piața românească

Novomatic & Admiral fac afaceri pe pierdere sau export de profit?

Rivalitatea EGT-Novomatic / Minuscula firmă bulgărească produce, la noi, de 5 ori mai mulți bani decât gigantul austriac