România este prinsă din nou pe picior greșit, comparativ cu măsurile luate în lume pe piața jocurilor de noroc.

Guvernul României este pe contrasens, după ce tocmai a lansat o lege care „omoră” păcănelele de la sate, legea Simonis. Asta în timp ce, la alte case mai mari de pe Bătrânul Continent, trendul este diferit.

Spre exemplu, Republica Cehă alungă sloturile din orașele mari (cazul capitalei Praga). Și la britanici are loc un fenomen opus celui dâmbovițean.

Astfel, sălile de jocuri terestre sunt ajutate să „respire”, iar restricțiile vor viza predilect lumea online, care și-a luat un avânt considerabil.

Guvernul Regatului Unit are în vedere introducerea unei serii de măsuri pentru companiile aflate în spatele cazinourilor, sălilor de bingo și sălilor de distracție, ca parte a unui plan de sprijinire a jocurilor de noroc tradiționale.

Totul, în încercarea disperată de a ține pasul cu creșterea rapidă a pariurilor online.

Mișcarea, relatează agenția Reuters, urmărește modernizarea „regulilor învechite și excesiv de restrictive” care se aplică jocurilor de noroc tradiționale, a informat ministrul Stuart Andrew, într-o declarație scrisă pe care a trimis-o joi parlamentarilor.

Se elimină interdicția de a face plăți cu cardul de debit, sporește numărul aparatelor cu mize mai mari

Guvernul va elimina interzicerea plăților cu cardul de debit direct la aparatele de jocuri, deoarece utilizarea plăților fără numerar a crescut semnificativ, și va introduce protecții adecvate pentru jucători, se arată în comunicat.

Stuart Andrew a mai spus că unor cazinouri li se va permite să dețină mai multe aparate, în timp ce unor săli de bingo li se va permite să aibă un număr mai mare de aparate de jocuri cu mize mai mari.

Modificările introduse vor crește, de asemenea, plafonul taxelor pe care autoritățile le pot percepe pentru licențe cu 15%, fiind vorba despre o actualizare a unei taxe care nu a fost modificată din 2007.

„Împreună credem că aceste măsuri vor sprijini sectorul tradițional al jocurilor de noroc și vor adapta restricțiile actuale învechite, precum și vor ajuta la protejarea tinerilor și vor sprijini autoritățile de acordare a licențelor”, se arată în declarația guvernului.

Schimbările propuse vin la un an după ce autoritățile au introdus reforme la jocurile de noroc online, cum ar fi noi limite de pariuri online și verificări sporite ale accesibilității, pentru a aborda eficient problema jocurilor de noroc.